HOREA ŞI MASONERIA?

Prof. Dr. Ioan CHINDRIȘ - Romanian Academy of Sciences

Ecoul Răscoalei lui Horea în rândul contemporanilor a fost şi rămâne un subiect de uimire şi interes pentru istoricii evenimentului şi ai epocii în general. Mecanismele acestei mişcări de anvergură europeană, culisele aparente şi adânci care au instrumentat o, eventuala implicare a unor forţe şi persoane de din afara cadrului românesc în desfăşurarea evenimentelor, continuă să rămână obscure, suscitând cu atât mai mult curiozitatea.

Reducţionismul simplist al istoricului D. Prodan, care defineşte „revoluţiunea” lui Horea – cum o numea Nicolae Densuşianu – drept o mişcare spontană şi viscerală a iobagilor din Munţii Apuseni, fără antecedente în afara strictului spaţiu mental popular, fără vreo ideologie dincolo de „cuţitul la os”[1] şi – mai ales! – fără vreo implicare străină, nu a reuşit nicidecum să diminueze acest interes.

Cea mai tulburătoare întrebare care s a pus şi continuă să persiste este aceea legată de înrâurirea ideologiei masonice asupra mişcărilor din Transilvania de la 1784. Cum s a născut această întrebare şi care este originea ei? Fundamental, credem că raportarea a apărut spontan şi direct, în toiul răscoalei, gândindu ne la faptul că tocmai atunci se consuma în Imperiul Austriac cea mai fertilă perioadă de activitate masonică şi că imaginarul oamenilor vremii trimitea spre zona masonică aproximativ tot ceea ce nu se putea înţelege şi exprima prin raţiunea de obşte. Iată însă că la foarte scurt timp după înăbuşirea revoltei, în 1786, activitatea de tip masonic este implicată public în povestea lui Horea. Concret, revista vieneză „Provinzialnachrichten aus den k. k. Staaten” nr. 5 din august 1786 publică articolul intitulat Fratres de cruce, în care se dezvăluie un substrat politic de esenţă masonică pentru ceea ce s a petrecut în Ardeal cu doi ani înainte. Relatarea a fost resuscitată târziu, peste un secol, de istoriografia pozitivistă ungară, printr o reeditare a ei la Budapesta, de către Gusztáv Brabbée[2]. Abia în 1908 apare şi o ediţie pe teritoriu românesc a insolitei relatări, la Braşov, în limba germană[3]. Dintre istoricii români, Ştefan Meteş a acordat documentului o atenţie aparte, publicându l cu un scurt comentariu şi cu traducere românească[4]. Până astăzi, nici un alt document pozitiv nu a venit în sprijinul ideii de implicare francmasonică în Răscoala lui Horea. Pe de altă parte, articolul de la 1786 vorbeşte despre o organizaţie de tip masonic românească, o lojă a negustorilor români din capitala Imperiului. Aici, în capiştea pe care o adăpostea casa unui negustor de vite foarte bogat – zice relatarea – ar fi găsit poliţia busturile sculptate în mărime naturală ale lui Horea, Cloşca şi Crişan, „Sfânta Treime românească”, după exprimarea nu lipsită de maliţie a relatării. Istoricii masoneriei nu cunosc o asemenea lojă şi nici listele lojilor, foarte minuţioase întocmite de poliţia austriacă spre sfârşitul secolului al XVIII lea, care ne sunt la îndemână, nu o consemnează. Pare un drum care se înfundă, cel puţin deocamdată. În marea sa lucrare închinată masoneriei din Austro Ungaria[5], Ludwig Abafi va vorbi despre o implicare a rozacrucienilor în viaţa bisericească a românilor ortodocşi din spaţiul illiric, enumerând câteva nume de episcopi membri ai acestui ordin[6]. Legătura lui Horea continua să rămână misterioasă. O cercetare recentă în arhivele masonice de la Viena ne a pus în faţa unui document excepţional, a cărui existenţă este în măsură să sugereze redeschiderea discuţiei despre Horea şi mişcarea masonică. Este legat de activitatea lojii de orientare franceză din Viena, cu numele „De la Vraie Concorde” sau în germană „Zur Wahren Eintracht”. Puternica lojă, care avea peste 150 de membri, era condusă la 1784, în calitate de „maitre en chaire”, de către Ignatius Born, „conseiller aulique actuel de S.M.I. & R. Ap. au Departement de Mines et Monnoyes”. Loja avea membri aproape exclusiv catolici şi – interesant, credem, pentru cazul nostru – era aproape lipsită de unguri (pe cât de tixite sunt alte loji vieneze de aceştia). Printre membrii marcanţi îi enumerăm pe contele de Thun, Leopold Kollowrath, reformatorul luminist Sonnenfels, Nicolaus Pállfy (printre puţinii unguri, şi acesta doar ca origine, cavaler de Malta şi ofiţer superior de husari), ambasadorul raguzan Francisco Ayala şi mulţi alţii. Consemnarea lor o face un Tableau des freres et membres de la très juste, et trés parfaite [______] de St. Jean sous le titre distinctif De la Vraie Concorde a l'Orient de Vienne en Autriche. Le 13 du 3eme mois. L'an de la Lumiere 5784, aflat în acelaşi fond. Numele lui Ignatius Born în lojă şi în fruntea ei este un indiciu valoros. În calitate de consilier minier şi montanistic, acesta avea desigur relaţii punctuale cu Apusenii transilvani şi cu minele lor, cea mai importantă resursă auriferă din Imperiu. De altminteri, Ignatius Born era originar din Alba Iulia, deci bun cunoscător al situaţiei din Ardeal. Figura printre savanţii de renume ai vremii (geolog şi mineralog) şi era un om de societate foarte căutat. În casa lui din Viena activa un cenaclu al artiştilor şi savanţilor masoni sau filomasoni[7], printre care şi gravorul Jakob Adam, autorul unor portrete heroizante ale lui Horea şi Cloşca[8]. Nu este deloc lipsită de temei supoziţia din 1940 a lui Constantin Stoicănescu[9], ca aceste portrete atât de aparte în marea galerie fisiognomică a Răscoalei lui Horea să fi fost făcute nu la Alba Iulia, în timpul detenţiei, cum se credea, ci la Viena, înaintea tumultului. Or, după această opinie, la care ne raliem, Horea a fost în casa lui Ignatius Born, unde l a putut cunoaşte pe Jakob Adam. În alt registru, Born avea relaţii speciale cu împăratul Iosif II, imortalizate de pildă de Mozart în opera Flautul fermecat, unde Iosif II e simbolizat de personajul Tamino, iar Born de Sarastro. Astfel stând lucrurile, renumitul mineralog putea fi, logic, omul firesc de legătură dintre Horea şi Iosif II. Excludem posibilitatea micilor funcţionari români de la Viena, de a l fi putut introduce de patru ori pe ţăranul Horea în audienţă la unul dintre cei mai mari monarhi ai lumii. Perfect explicabil este însă acest lucru prin intermediul lui Ignatius Born, omul care făcea legătura între aurul din Ardeal şi cămara veşnic avidă de bani de la Viena. În plus, sunt notorii înclinaţiile filomasonice ale împăratului, pe care consilierul şi confidentul său i le va fi stimulat şi alimentat, în calitate de mare maestru al prestigioasei loji „Zur Wahren Eintracht”. La o şedinţă din 23 februarie 1783 a acestei loji s a rostit o cuvântare în limba română, în grai popular ardelenesc, în onoarea împăratului Iosif II. După datele furnizate de toţi istoricii, Horea se afla atunci la Viena. Iată textul acestei cuvântări, literă cu literă, aşa cum a fost ea consemnată de notarul german al şedinţei: „Dregatz Fratzi mnyei! Ka Szorellÿe kárje yêszêrêstyê téty Zilelye, si tretse in szusz gÿe noj, pin Cser, karje luminestye Márja Pedurellye si Dumbráva, Tsétátye, si Száturj. Ase grizestye grizsa mare Josivoloj intuntyip, Márj si Mnyts, Bógátz si Szeráts. Si ÿ grizitor bun, ká Izvora karje, immoje Holdyelye, si Mosiillye nosztye, si fatse binÿe la noj totzÿ. Zeszatzinÿe dregatz Fratzi mnyei! Sze ÿ Ptyintyeim tarje, si sze szunem Tunurellye hestye, pentra binyele lui. Vint dultse sze szuflye, Vestra luj, pesztye muntzÿ hej maj naltz, la Reszerit si Szvintzit, kumsze kunoske luma noroku noszt. Lovatz szama gye vorbellÿe mellÿe Muna in szusz pe armellije Fok! Maj tarje Fok! Si helmaj tarje Fok! Una, Doj, Trij.” „Traducând” acest bizar limbaj în graiul nostru de astăzi şi eliminând parţial particularităţile dialectale din text, obţinem următoarea versiune mai mult decât plauzibilă: „Drăguţi fraţii mei! Ca soarele care răsăreşte toate zilele şi trece în sus de noi, prin cer, care lumineşte marea, pădurile şi dumbrava, cetate şi saturi, aşa grijeşte grija mare (a) Iosifului într un chip, mari şi mici, bogaţi şi săraci. Şi îi grijitor bun, ca izvoara care înmoaie holdele şi moşiile noastre şi face bine la noi toţi. Zo să ţâie (Dumnezeu să l ţină), drăguţi fraţii mei! Să îi cântăm tare şi să sunăm tunurile estea, pentru binele lui. Vânt dulce să sufle vestea lui peste munţii ăi mai nalţi, la răsărit şi asfinţit, cum (formă veche pentru ca să) cunoască lumea norocu nost. Luaţi sama de vorbele mele. Mâna în sus pe armele. Foc! Mai tare foc! Şi ăl mai tare foc! Una, doi, trei!” Întrebarea care se pune numaidecât este: cine e autorul acestei cuvântări, sau mai degrabă al acestui toast în cinstea împăratului? Cu aceeaşi ocazie s au mai rostit toasturi similare, dar cu alt conţinut, şi în limbile latină, greacă, spaniolă. Cel mai asemănător cu textul nostru este cel spaniol. Singurul care are un autor cert este cel în neogreacă: este al profesorului de limbă greacă de la universitatea vieneză Johann Baptist Bolla, membru de gradul 3, adică maxim, al lojii. Este scris de el şi are data redactării 22 februarie 1783. Şi cel spaniol este scris de autorul lui şi are pompoasa formă de adresare: „Reverendissimo Gran Maestro! Reverendo Gran Maestro deputádo! Muy acatádos y venerables Hermanos!” Cel latinesc nu are o formulă de adresare. Cine este românul care se adresează sofisticaţilor masoni de la „Adevărata înţelegere” cu: „Drăguţi fraţii mei!” ? Loja are un singur membru cu siguranţă român, de religie „Graeci ritus non unitus”, adică ortodox, scris în tabel cu numele „Balitsch Basile”, „Boyar, & Concipiste aulique de S.M.I. & R. Ap.”. Acest boier concipist de curte nu era altul decât bucovineanul Vasile Balş[10], viitor guvernator al provinciei probabil propulsat de masonerie, scris în Tableau cu numele slavizat. În nici un caz însă el nu putea să se exprime în buna limbă din Apusenii Transilvaniei, care se resimte puternic de sub haina grafiei germanizante în care a fost notat toastul. Ipotezele sunt în egală măsură prietenii şi duşmanii istoricului, până la proba pozitivă sau contrarie, când devin una din două. Până la această probă, opinăm pentru paternitatea lui Horea asupra scurtei şi percutantei alocuţiuni. Este greu de imaginat alt autor, în condiţiile când viitoarea căpetenie a răsculaţilor din munţi se afla la Viena. Nu figurează, desigur, între membri masoni ai lojii. Excludem de altfel ideea că el putea fi mason, în condiţiile când loja „De la Vraie Concorde” înmănunchea cele mai înalte personalităţi aristocratice şi intelectuale ale Imperiului. Dar putea fi în acea zi invitat al masonilor din Loja „De la Vraie Concorde”, unde a găsit de cuviinţă să l omagieze pe Iosif II, cezarul providenţial al românilor ardeleni. Tonul belicos în care se încheie toastul este încă un argument, în plus sugerează ideea că autorul – să i zicem Horea – a fost încurajat de atmosfera din lojă. Acest ton şi această atmosferă contrazic afirmaţia complet nefondată a lui D. Prodan din monografia dedicată Răscoalei lui Horea, cum că francmasoneria „era umanitaristă, luministă, reformistă, nu revoluţionară, nu mergea mai departe de o demofilie”. Am văzut cu ochii proprii, între actele masonice din arhivele Vienei, o broşură masonică tipărită, conţinând metodologia de a educa şi pregăti pentru acţiune un tânăr regicid / tiranicid. Zeci de alte tipărituri, unele de dimensiuni considerabile, articole manuscrise şi piese de corespondenţă, dezvoltă tema concretă a răstunării în mod sediţios a ordinii sociale existente şi a instaurării în forţă a uneia noi. Vom reproduce pe viitor câteva mostre de acest fel. Rolul elementului ocult în declanşarea şi desfăşurarea marilor evenimente istorice este azi nu doar admis, ci dovedit de fapte care s au petrecut şi se petrec sub ochii noştri. Fiecare epocă şi au avut forţele sale din umbră, care i au influenţat ideologia şi sensurile. Secolul al XVIII lea este saturat de activitate masonică, apogeul marcându l chiar deceniul de dinaintea Revoluţiei Franceze. În cazul Răscoalei lui Horea, este plauzibilă imixtiunea masoneriei cel puţin la nivelul instrumentării conducătorului ei, prin loja amintită şi prin marele ei maestru. Dacă lucrurile stau astfel, va trebui adâncită pe viitor cercetarea în direcţia biografiei şi documentelor despre acest important personaj, Ignatius Born, care a fost consilierul departamentului minier din guvern şi superiorul lojii în cauză. Istoricii români care au postulat până acum o relaţie între momentul Horea şi mişcarea masonică s au gândit la puţinii şi mărunţii funcţionari români ardeleni de la Viena din acea vreme, ca Iosif Meheşi sau Aron Pop. Ei nu însemnau, practic, nimic la scara capitalei habsburgice şi nu s a dovedit nici o legătură a lor cu masoneria, fie şi cu fantomatica „Frăţie de cruce”. Mult mai plauzibilă este o eventuală relaţie între Horea şi adevărata masonerie de la Viena, pe care puternica lojă „La Vraie Concorde” şi consilierul cunoscător al Apusenilor, Ignatius Born, o reprezentau prin excelenţă. Căci din arhivele francmasonice de la Viena, al căror conţinut îl cunoaştem în bună măsură iar repertoriul lojilor din întregul Imperiu cu exactitate, nu rezultă nicidecum existenţa vreunei loji româneşti cu numele „Frăţia de Cruce”, din care, după părerea lui Ştefan Meteş de exemplu, ar fi făcut parte şi Horea. * Text publicat anterior în „Anuarul Institutului de Istorie Cluj Napoca”, XXXVIII, 1998, p. 291 301 şi în „Francmasoneria magazin”, Bucureşti, I, 1999, nr.1, p.3 6. [1] D. Prodan, Răscoala lui Horea, II, Bucureşti, 1984, p. 709: „Răscoala în iureşul ei …e o dies irae a maselor ţărăneşti pornite să şi răzbune suferinţele acumulate, să se descătuşeze, să dărâme o lume nedreaptă”. [2] În revista „Hazánk. Történelmi közlöny” VIII, 1887, p.391 393, cu o scurtă introducere personală, păstrând titlul original: Fratres de cruce. [3] În revista săsească „Die Karpaten”, I, 1908, p.667 668, cu titlul Die Siebenbürger Kreuzbruderschaft, sub forma unei corespondenţe jurnalistice trimise de la Viena de trimisă de la Viena de Anton de Mailly. [4] În lucrarea sa Lămuriri nouă privitoare la Revoluţia lui Horia, Sibiu, 1933, p. 59 62. [5] Geschichte der Freimaurerei in Oesterreich Ungarn, I V, 1890 1899. [6] Vezi şi articolul aceluiaşi, A rózsa rend, án „Hazánk”, V, 1886, p. 12 30. [7] Vezi Fraknói Vilmos, Martinovics és társainak összeesküvése, Budapesta, 1884, p.200). [8] Eugen Lennhoff, Die Freimaurer, Viena, 1932, p.14. [9] Revoluţia lui Horia, ediţie nouă, Timişoara, 1995, p.62 63. [10] Informaţii despre Vasile Balş ca mason la Erich Prokopowitsch, Die Wiener „Geheime Assoziation” und der Bukowiner Bojar Basilius von Balsch, în „Sudost Forschungen”, München, II, 1961, p.276 şi monografie la Mihai Ştefan Ceauşu, Vasile Balş – un iosefinist bucovinean, în vol. D.Prodan – puterea modelului, Cluj Napoca, 1995, p. 132 142.

O istorie a noastra, a romanilor, un pic diferita de ce ni s-a predat...

M-am intrebat de multe ori care este motorul schimbarilor pozitive intr-o societate si trebuie sa recunosc ca de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuza sa accepte un adevar relativ, mincinos, contestabil.

Ei sunt cei ce nu sunt legati de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei care cauta un adevar absolut... Deci pe ei ii indemn sa-si intrebe profesorii de istorie si de limba romana:

Cat la suta din Dacia a fost cucerita de romani?

Si daca profesorul stie raspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se intindea de la vest la est, de la lacul Constanta - Elvetia de azi si pana dincolo de Nipru), urmeaza alta intrebare:

Cati ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei?

Si daca profesorul va raspunde: numai 164 ani, atunci puteti merge la urmatoarea intrebare:

Soldatii "romani" chiar veneau de la Roma si chiar erau fluenti in limba latina?

Aici le va fi si mai greu sa va raspunda, caci acei soldati "romani" vorbeau orice limba numai latina nu! Cohortele aflate pe pamantul Daciei cuprindeau soldati din diferite parti ale imperiului roman, uneori foarte indepartate.

Gasim Britani din Anglia de azi, Asturi si Lusitanieni din peninsula Iberica, Bosporeni din nordul Marii Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin, din partile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reti din partile Austriei si Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, pana si Numizi si Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942, p.130).

Si ultima intrebare:

Cum a fost posibil ca intr-un asa de scurt interval istoric TOATA populatia Daciei sa-si uite limba si sa invete o limba noua, limba latina, de la niste soldati "romani" care nici ei nu o vorbeau?

Cand toate popoarele civilizate din lume initiaza, desfasoara si promoveaza valorile istorice care le indreptatesc sa fie mandre de inaintasii lor, gasim opinia unor astfel de "adevarati romani", care, nici mai mult, nici mai putin, spun despre formarea poporului daco-roman: "Soldatii romani au adus femeile si fetele dace in paturile lor si asa s-au nascut generatii de copii, care invatau numai limba latina de la tatal lor!!?? soldatul "roman"..."

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug si de pe Nipru, acele sotii si fete de traco-geti si carpi, de la sute si sute de kilometri departare ca sa fie "fecundate" de soldatii "romani"?

Dupa parerea stimabililor, femeile daco-gete erau si "curve", ba chiar si mute, nefiind in stare sa-si transmita limba stramoseasca copiilor lor! Cat despre noi, urmasii lor, cum ne-am putea numi altfel decat "copii din flori" aparuti dintr-o aventura amoroasa a intregii populatii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu "mandrie", asteptand aparitia "samburilor" noului popor si grabindu-se, intre timp, sa invete cat mai repede si mai bine noua limba, limba latina, cand de la sotii, cand de la fiicele lor (iubite ale soldatilor romani cuceritori) ba chiar si direct, de la soldatii romani navalitori ce le-au injosit caminele....

La Centrul Cultural Roman, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o alta somitate, de origine romana, prof. dr. in arheologie Ioan Pisso, ca dacii au invatat latina, de la romani, prin baile de la Sarmisegetuza lui Traian!

De ce prin baile romane si de la niste soldati cam fara haine pe ei?!

Nu prea stiu ce a vrut sa spuna stimabilul profesor din Cluj despre barbatii daci, dar cred ca nici un roman, nici macar in joaca, nu are voie sa faca o astfel de afirmatie decat daca... de fapt tot dansii ne spun ca ne tragem din "doi barbati cu... brate tari"! Astfel de declaratii "istorice" te fac sa-ti doresti sa fii orice, numai roman nu!

Domnilor, Dacia a fost cotropita de romani in proportie de numai 14% si pentru o perioada istorica foarte scurta, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost calcat de picior de legionar roman.

Este greu de crezut ca intr-o asa de scurta perioada istorica, dacii sa fi invatat latina, fara ca pe 86% din teritoriul lor sa-i fi intalnit pe soldatii romani. Dar daca nu de la romani au invatat dacii latina, atunci de la cine? - se intreaba aceiasi demni urmasi ai lui Traian...

Herodot ne spune ca, cel mai numeros neam din lume, dupa indieni, erau tracii. Iar Dio Casius ne spune si el: "Sa nu uitam ca Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fratricide, iar Tracii au fost Daci". Faptul ca dacii vorbeau "latina vulgara", este "un secret" pe care nu-l stiu numai cei ce refuza sa-l stie.

"Cand sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit talmaci", afirma Densusanu si asta schimba totul. Deci, dacii si romanii vorbeau aceeasi limba! Daca astazi se considera ca 95% din cunostintele acumulate de omenire sunt obtinute in ultimii 50 de ani, sa vedem cum si notiunile noastre despre istoria poporului daco-roman pot evolua.

Cand nu de mult s-a publicat teoria evolutiei speciei umane in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca "prima femeie" a aparut in sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost in nordul Egiptului, iar de aici, in Peninsula Balcanica.

Cand profesoara de arheologie lingvistica Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a inceput sa vorbeasca despre spatiul Carpato-Dunarean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a inceput sa existe, am fost placut surprins si m-am asteptat ca si istoricii nostri sa reactioneze la fel.

Dar, din partea lor am auzit numai tacere. Cand profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig in cartea "The Indo-European heritage", aparuta la Nelson-Hall Inc., Publishers, 325 West Jack son Boulevard, Chicago, Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa a mileniului 5 i.d.H., care-si avea locul in centrul Romaniei de azi, sa nu fim mandri?

Cand studiile de arheologie moleculara ne indreptatesc sa ne situam pe primul plan in Europa ca vechime, nu-mi este usor sa le raspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent altii despre noi si nici macar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomiale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani.

Teoria genoamelor situeaza spatiul Carpato-Dunarean ca fiind, nici nici mai mult nici mai putin decat, locul de unde a inceput Europa sa existe, locul unde acum 44.000 de ani sosisera primele 3 Eve si primul Adam... Cand am scris "Epopeea Poporului Carpato-Dunarean" si volumele "Noi nu suntem urmasii Romei", "In cautarea istoriei pierdute" si "Calatorie in Dacia - tara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetari, dar si pe cartea unei somitati in domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, caruia i se publica, in anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, "The History of Civilization", "The Aryans".

El exploreaza intr-un mod fascinant originea si difuzarea limbilor in Europa preistorica. Intre paginile 176-177 publica si o harta aratand leaganul aryenilor in timpul primei lor aparitii; si minune mare, spatiul Carpato-Dunarean este cel vizat!

Cand roata, plugul, jugul, caruta cu doua, trei si patru roti apar pentru prima data in lume pe teritoriul nostru, dacic, cand primul mesaj scris din istoria omenirii se gaseste tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, cand primii fermieri din Europa sunt descrisi pe acelasi spatiu, intr-o perioada cand Anglia abia se separa de continent si din peninsula devenea insula - 6,500 i.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York , 10020, Chronology), nu-ti vine a crede ca tocmai cei pentru care aduni aceste informatii formidabile despre poporul si spatiul pe care il ocupa tara noastra, te deceptioneaza!

Nu de mult, la Primul Congres International de Dacologie, Bucuresti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor in istorie Augustin Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronica daco-romaneasca, insumand 448 pagini, scrisa in limba romana arhaica, "latina vulgara", cu alfabet geto-dac! Pe fiecare pagina se aflau scrise circa 9-14 randuri.

In text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezinta diferite scene laice si religioase. Directia scrierii este de la dreapta la stanga si textul se citeste de jos in sus. Descoperim ca in bisericile vechi, daco-romanesti, cultul ortodox se exercita in limba "latina vulgara", chiar pana in secolele XII-XIII, cand s-a trecut la oficierea cultului in limbile greaca si slavona.

Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Juramantul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite in fata ostasilor vlahi inaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronica privind viata voievodului Vlad, care a condus Vlahia intre anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, condusi de Vlad asupra pecenegilor, insotit de note muzicale etc.

Atunci se mira si se intreaba, pe buna dreptate, domnul profesor doctor in istorie Augustin Deac: "De ce institutele de specialitate ale Academiei Romane au ramas pasive la descoperirea si descifrarea acestui document istoric, scris in limba dacoromana, latina dunareana, intr-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult inaintea celui latin al romanilor?"

Dar, dupa orientarea ideologica ce o au, cei sus amintiti ar fi preferat ca acest diamant sa nu se fi descoperit. Academia Romana ar fi trebuit sa organizeze o mare sesiune stiintifica cu caracter nu numai national, cat mai ales international. Dar si ei, la fel ca si "romanii adevarati", vajnici urmasi ai lui Traian, vor sa arate omenirii ce inseamna sa fii umil si sa-ti dispretuiesti stramosii, trecutul si neamul...

Faptul ca NOI, Romanii, suntem stramosii tuturor popoarelor latine si nicidecum o ruda marginala a latinitatii, ar trebui sa ne faca sa ne mandrim si nicidecum sa cautam contra argumente, precum cei lipsiti de intelepciune care isi taie cu sarg craca de sub picioare...

Acest articol este extras dintrun text ce apartine Dr. Napoleon Savescu, Fondator & Presedinte al "Dacia Revival International Society" of New York

sursa: www.armonianaturii.ro