Universitatea Craiova mergea in etapa a XII-a pe terenul Gazului Metan, echipa neinvinsa inca pe teren propriu. Chiar si patronul juvetilor declara inaintea meciului ca are emotii, dar mizeaza pe un X2 si pe inscrierea multor goluri.
Nicolo Napoli a inceput meciul cu urmatorul unsprezece: Mircea Bornescu – Stefan Barboianu, Valerica Gaman, Josh Mitchell, Joshua Rose – Dorel Stoica, Spase Dilevski, Andrei Prepelita – Julius Wobay, Michael Baird, Florin Costea. Pe banca de rezerve au luat loc: Silviu Lung Jr, Radu Barbu, Mihai Dina, Constantin Gangioveanu, Dan Gogosoiu, Ovidiu Stoianof si Mihai Costea.
Craiova, de la primul fluier al arbitrului, s-a descatusat, aratand pofta de joc si placere de a juca. Chiar din minutul 4, Mitchell il lanseaza pe Costea, care de la limita ofsaidului pleaca spre poarta Mediasului, il depaseste pe fundasul dreapta si plaseaza mingea pe langa portarul advers in plasa portii. Pe scurt: finete, forta si precizie. Urmaresc reluarile si imi vine o intrebare in minte: “Cine e Mutu?”.
Peste 2 minute, mediesenii riposteaza cu un sut din careul mare, al lui Sabou, dar Mircea Bornescu respinge. Apoi urmeaza un iures de ocazii prin cele doua varfuri, Costea si Baird, care au reinceput sa se inteleaga ca in returul sezonului trecut. De admirat este plecarea exceptionala a celor doi exact de la limita ofsaidului. Aici se vede mana italianului Nicolo Napoli, precum si orele de pregatire a fazelor la antrenamente.
Joc cursiv si fara prea multe intreruperi. In minutul 19 Barboianu executa un aut, mingea ajunge la Dilevski pe partea dreapta, centrare in careu, unde Costea se ridica imperial peste fundasii adversi, dar mingea trece putin peste poarta. Urmeaza alte ratari ale lui Gaman, Baird, Wobay si Costea. Craiova nu are golgheteri, la noi toata echipa ataca.
Vine si minutul 27 cu o lansare a lui Dorel Stoica, pe culoar printre fundasii ardeleni si aceeasi plecare de la limita ofsaidului, de data asta a lui Michael Baird si sut de la 15 metri pe langa nefericitul portar Pop. 2 – 0, dar noi nu stim sa ne oprim, noua ne place fotbalul si il jucam “al dracului” de bine.
Atacam si cu fundasii. Corner executat de Wobay de pe partea stanga si lovitura cu capul a lui Gaman trece putin peste poarta. Repriza se termina cu o combinatie, mult lucrata la antrenamente, intre Baird si Costea, mingea ajunge la Wobay, dar sutul sau trece mult peste poarta.
In pauza ma gandesc la bietul Borcea. Daca Dinamo se antreneaza de vreo 4 ani pentru Liga Campionilor, Craiova cu siguranta pregateste nationala Romaniei sa treaca de sferturile de finala.
Desi avem 2 – 0 la pauza in deplasare, Stiinta incepe la fel si repriza a doua si in minutul 52, Costea ii paseaza in centru lui Rose si din careul de 16 metri, acesta il executa cu piciorul drept pe portarul mediesean.
La niciun minut, parca adormiti de mirajul scorului, suntem depasiti cu usurinta si Hoban reduce din diferenta. Dar parca nimic nu s-ar fi intamplat, noi arestam din nou mingea. Nu pot sa remarc in jocul oltenilor decat cuvintele lui Ilie Balaci: “Nu le cerem inca rezultate copiilor, le cerem placerea de a juca fotbal”.
Minutul 56 si briliantul nostru este secerat in careu. Penalty si executie sigura a capitanului. Gol Dorel Stoica si 4 – 1.
Urmeaza doua ocazii firave ale Gazului, iar in minutul 73, dupa o balbaiala a apararii adverse, mingea ajunge la acelasi Rose care depaseste 2 fundasi, apoi si portarul si de data asta cu piciorul stang ridica scorul la 5 – 1.
Minutul 75 aduce si o ocazie de partea lor, dar sutul din lovitura libera este deviat de Bornescu in corner. Apoi nimeni nu se mai mira. Ce face Craiova la scorul asta? Cum ce face? Ataca, joaca fotbal. Stau prostit si ma uit ce poate face cu mingea acest magician – Florin Costea.
Finalul ne prinde cu aproape toata echipa in jumatatea lor si mediesenii scapa pe contraatac si mai reduc din diferenta. Scor final: 5 – 2.
Meciul l-am urmarit in Bucuresti in Gara de Nord. In finalul meciului apare un bucurestean langa mine si ma intreaba: “Cat e scorul?”. Ii raspund: “5 – 2”, iar el ma intreaba: “Cine joaca? Steaua?”. Ochii imi stralucesc, pieptul imi creste de mandrie si ii raspund: “Nu ba, asta e Craiova!”.
Alin B.
