vineri, 6 martie 2009

Scrisoare deschisă


În atenţia domnului Constantin, preşedintele comisiei centrale pentru arbitraj

În calitate de suporteri ai Universităţii Craiova nu putem rămâne indiferenţi la problemele de arbitraj care au loc (mult mai des decât ar fi normal) la meciurile jucate de echipa noastră. Ne-a deranjat prestaţia dumneavoastră recentă, pe gsp tv, prin care afirmaţi că arbitrul Corpodean a greşit neintenţionat, dezavantajând ambele echipe în mod egal, la meciul arbitrat de el în ultima etapa, la Iaşi.
Suntem siguri că nu credeţi nici măcar un cuvânt din ce aţi declarat, pentru că vorbim de o eliminare, de o lovitură de la 11 m neacordată (în min. 88 !) dar şi de două lovituri din marginea careului de 16 metri neacordate în urma unor faulturi evidente, cu arbitrul la trei metri şi cu vizibilitate maximă asupra fazei ! Să fie clar, Sorin Corpodean a procedat exact ca un pistolar plătit, a venit pregătit pentru o execuţie şi şi-a îndeplinit misiunea.
Vrem să credem că nu sunteţi doar o marionetă mânuită din umbră de anumite persoane, că sunteţi un om cu personalitate şi că vă interesează îmbunătăţirea permanentă a arbitrajului românesc. Nu vă cerem doar sancţionarea arbitrului Corpodean, vă solicităm eliminarea lui definitivă din arbitraj . Nu ne interesează nota acordată de observator acestui arbitru pentru că ne-am săturat de observatorii trimişi « la pachet » cu arbitrul, lucru care se întâmplă frecvent în prima ligă. Toată lumea fotbalului îl percepe pe Corpodean ca pe un arbitru care greşeşte frecvent şi în mod intenţionat , iar singura raţiune pentru care acest om există încă în arbitraj este că, probabil, sunt oficiali din federaţie sau de la anumite cluburi care se folosesc de el .
Vă reamintim că, în etapa anterioară, la Vaslui, Universitatea a pierdut două puncte tot cu ajutorul unui arbitru, care în ultimul minut de joc, nu a semnalizat o poziţie afară din joc la un atacant advers. Am rămas surprinşi în modul cel mai neplăcut să vedem că acest arbitru nu a fost reţinut de la delegări nici măcar o etapă. Este modul în care dvs ( sau cei care vă controlează) arătaţi arbitrilor că nu este o problemă dacă vor greşi în defavoarea Universităţii Craiova, ba chiar dimpotrivă. Lucru care s-a întâmplat, de altfel, şi în cazul fiului dvs, chiar într-o situaţie în care acesta a recunoscut după meci că a anulat aiurea un gol marcat în condiţii regulamentare de echipa noastră. Şi sunt foarte multe alte situaţii asemănătoare, nu le reamintim pentru că, suntem convinşi, le cunoaşteţi foarte bine !
Am tăcut pentru că am tot sperat să fie doar coincidenţe, dar în acest moment suntem siguri că nu este aşa, că Universitatea este lovită în mod intenţionat, cu sprijinul dvs.
Încercăm să rezolvăm această problemă într-un mod civilizat. Vă cerem să dovediţi verticalitate şi caracter, nu dorim ca Universitatea să fie sprijinită de arbitri, ci doar arbitrată în mod corect. Lucru valabil pentru toate echipele din prima ligă, suntem convinşi că majoritatea suporterilor doresc un campionat jucat pe teren. Dacă nu puteţi (din motive mai mult sau mai puţin obiective) să daţi curs solicitării noastre vă rugăm să vă daţi demisia şi să lăsaţi pe altcineva să încerce.
Aşteptăm să faceţi cunoscută poziţia dvs cât mai curând, concisă şi la obiect pentru că ne-am săturat de poveşti. Intenţionăm să continuăm demersurile noastre pentru sprijinirea echipei Universitatea Craiova, luând în calcul chiar boicotarea centenarului FRF din luna mai.

BlueAngels
Gruppo Maxima
Legivnea.XIII.Gemina